Inchide

Trimite unui prieten

Istoricul localității

Exportă PDF - Istoricul localității Tipăreşte pagina - Istoricul localității Trimite unui prieten - Istoricul localității

Existenţa comunităţilor umane de la Recea Cristur este atestată încă de acum şase milenii, prin aşezările neolitice de la Căprioara („Selişte"), Ciubanca („Valea Popii") şi Ciubăncuţa („în faţă"). O aşezare eneolitică este semnalată la Eseu („Zăpadea"), iar altele, din epoca bronzului, au fost semnalate la Ciubanca şi Căprioara. De asemenea, un număr de descoperiri arheologice întâmplătoare confirmă existenţa pe teritoriul localităţilor Recea Cristur („Ambruş") şi Căprioara („Selişte") a unor aşezări romane.

Cea mai veche parte a localităţii, Recea, este formată în zorii evului mediu, denumirea sa provenind din termenul slav reci, cu avea semnificaţia de „şanţ (de hotar)". La Recea se afla hotarul unui cnezat de vale al evului mediu timpuriu, ai cărui locuitori erau însărcinaţi cu paza graniţei.

Pe teritoriul localităţii existau, până în secolul al XV-lea, două localităţi distincte, atestate documentar la 1320. În Recea (Reche) îşi avea reşedinţa un nobil pe nume Paul, poate un urmaş al vechilor cnezi locali. Potrivit indiciilor de care dispunem, vieţuia aici si o populaţie românească. Cristur (Keresztur) avea, în 1332, o parohie catolică cu hramul Sfintei Cruci. Pentru Recea nu exită o asemenea menţiune, aşadar putem crede că localitatea era două ortodoxă . Cele două localităţi s-au unificat ăn cursul secolului al XV-lea, o primă atestare documentară a acestei unificări datând din anul 1478.

Satul Elciu se bucură de o foarte veche atestare documentare medievală (Wess- cel 1230) Îi urmează  Osoi şi Ciubanca (1314),  Escu şi Jurca (1378),Căprioara (1461), Pustuţa (1199) şi Ciubăricuţa (1554). Ciubăncuţa, sau Ciubanca de Sus, a fost formată, prin roire, în secolul al XVI-lea, de locuitorii din Ciubanca (denumită în trecut şi Ciubanca de Jos). La fel a apărut Pustuţa, la sfârşitul secolului al XV-lea, constituită prin roire de locuitorii din Olpret (Bobâl- na). Localitatea Căprioara este menţionată, în 1461, în registrul localităţilor care trebuiau să achite cincizecimea oilor, dovadă a faptului că satul avea o veche organizare românească.